« Inapoi

Expozitie de Club CNCG Baia Mare

19 Aprilie 2008

Un fel de recenzie - Baia Mare 05.04.2008

Drumul de la Bucuresti la Baia Mare (via Sibiu) a fost minunat.
Am plecat dintr-un Bucuresti bramburit de NATO pe la ora 16,30 si am ajuns la Baia Mare pe la ora 1.
Singurul lucru deranjant a fos ploaia mocaneasca care ne-a insotit mai tot drumul.
Pana acum credeam in vechea zicala care spune ca "ploaia vine de la Cluj", dar de data asta cred ca am adus-o tocmai de la Bucuresti.

Pe drum am fost sunat de familia Boros care mi-a dat toate detaliile necesare cu privire la cazare si la peroana de contact ce urma sa ne preia imediat ce ajungeam la destinatie.
Evident ca ne-am gandit la oboseala lui "Yasko" si nu l-am mai sunat. O data ajunsi in Baia Mare, ne-am lasat pe mainile lui "Marcel" (vocea GPS-ului) care, profesionist, ne-a condus pana la pensiune.

Acolo am fost primiti foarte bine si am fost cazati imediat.
Pensiunea era foarte curata si dotata aidoma oricarei pensiuni din strainatate.
Multumim (Iulia Leca si cu mine) tuturor organizatorilor……si in special familiei Boros!

Dimineata trebuia sa fim gata la ora 8.
Cam pe la 7.45 s-a prezentat neobositul "Yasko" ca sa ne conduca la expo.
Ajunsi la expo, am fost intampinati de……..un covor rosu asternut la intrarea in ring a.i. fiecare concurent sa calce macar de 2 ori pe el. Ringul era foarte bine pozitionat si bine imprejmuit. Standurile de pe margine aveau de toate pt. toti! Gratarele tocmai se incingeau! Concurentii au sosit si si-au luat numerele de concurs intr-o disciplina perfecta.

Singurul care si-a permis sa tulbure aceasta imagine idilica…..a fost dl. Prim Vice CNCG (Liviu Sfarghiu)……care le-a cerut tuturor celor in culpa sa isi plateasca "pe loc" cotizatia anuala (cred ca era deja disperat de indolenta presedintilor de cluburi locale si zonale care nu si-au facu treaba cum trebuie). Multi cred ca s-au suparat pe el pt. "insistenta" sa……..eu cred ca ar trebui sa-l felicitam!

In continuare ploua mocaneste…….dar parca nu prea conta…..toata lumea astepta aparitia doamnei Margit van Dorssen (canisa "von Arlett"). Toti membri clubului local "Baia Mare" alergau ca sa puna la punct ultimele detalii.

In sfarsit a aparut doamna van Dorssen!
Doamna Margit van Dorssen este "o aparitie" in adevaratul sens al cuvantului!
Fara sa fie imbracata ostentativ…..era eleganta…..ce sa mai zic…..o doamna!
Totusi, din fiecare miscare a sa, se putea recunoaste crescatoarea/prezentatoarea si pasionata de ciobanesc german!

Extrem de dezinvolta si volubila…..nimic nu parea sa o deranjeze. Un personaj "cool"!
Doamna van Dorssen si cu subsemnatul am fost echipati cu o aparatura sofisticata de microfon/casca (complicata si incomoda jucarie)

A inceput arbitrajul.

Am incercat (cat de bine m-am priceput) sa traduc cat mai exact cele spuse de doamna van Dorssen in timpul arbitrajului.

Nu vreau sa comentez arbitrajul……ca stiti voi…….orice om este, intr-o masura mai mare sau mai mica, subiectiv……si oricum "arbitrul este suveran in ring iar deciziile sale sunt inatacabile".
Singurele mele comentarii…..pur subiective sunt:

1. Prezenta la arbitraj a fost destul de mare. Mai ales ca aceasta expozitie s-a tinut in acelasi timp cu cea de la Brasov unde a arbitrat un alt celebru arbitru SV, domnul Joachim Stiegler!
2. Calitatea medie a femelelor prezentate a fost, din nou, peste cea a masculilor. Zic eu!
3. Desi Inox v. Valtenberg s-a miscat foarte frumos, Lancelot von Baldur Ro, daca nu ar fi fost bolnav de 3 zile, ar fi putut/trebuit sa isi castige detasat clasa. Parerea mea!
4. Multi concurenti din Ungaria! Unii (1 sau 2) chiar au incercat sa triseze vopsind cainii……dar au fost demascati imediat de doamna arbitru .
5. Sunt convins ca iubitorii de ciobanesc german din Ungaria vor reveni la expozitiile din Romania.
6. Sunt convins ca vanatorii de titluri din toata lumea s-au convins de faptul ca "in Romania nu mai poti castiga cu un caine de mana a II-a. Ca sa castigi in Romania trebuie sa prezinti calitate adevarata!"
7. Nu a existat din partea nici unui concurent, membru CNCG, nici cea mai mica intentie de a influenta arbitrajul!!!
8. Domnul Prim Vicepresedinte CNCG, Liviu Sfarghiu, personal a controlat dantura si testiculele. Bravo lui!
9. Domnul Vicepresedinte responsabil cu cresterea, Giovanni Zingale, personal a controlat actele tuturor cainilor din clasa munca. Bravo lui!
Eu personal mi-as fi dorit ca dl. Zingale sa fie prezent in ring si la masurarea inaltimii!!!
10. Vazand cum isi prezinta colegii din Ungaria cainii in ring……ar trebui ca unii dintre noi (multi) sa mai invete! Nu de alta ….dar ca sa nu isi dezavantajeze propii caini.
11. Unii romani, inca prea putini la numar, au devenit adevarati prezentatori profesionisti!!! Bravo lor!

Premiile primite de catre participanti au fost foarte frumoase iar placutele gravate pe piatra sunt extraordinare!
Nu au existat vociferari, cel putin nu din partea membrilor CNCG iar terenul a fost pastrat relativ curat (fara gunoaie)!Acest lucru ma bucura in mod special si denota ca ne apropiem cu pasi siguri de Europa.

A fost fanfara.
La inceput s-a intonat imnul Romaniei. Chiar toata lumea prezenta a avut un comportament demn si politicos.
A venit Primarul orasului Baia Mare care a adresat spectatorilor si doamnei van Dorssen cuvinte de multumire.
Toata stima!

Pe aceasta cale ii multumesc in numele intregului CNCG pt. sprijinul acordat colegilor din Baia Mare.
Doamna van Dorssen a acordat un interviu postului local de televiziune.
Pozele facute de pe margine sunt (in sfarsit) profesioniste si arata cainii in pozitie de prezentare.

In concluzie:

Baimarenii s-au tinut de cuvant!
Oricand, cu aceasta echipa de organizatori (in cazul in care ar solicita-o), eu as vota pentru acordarea organizarii unui Campionat National!

Multumesc CL Baia Mare si familiei Boros pt. organizarea acestei expozitii si le urez ca astfel de manifestari sa devina o traditie pt. Baia Mare.

Desigur, in cele de mai sus, nu am pretentia de a fi atins TOATE aspectele legate de expo club Baia Mare…..dar cred ca cele scrise de mine erau necesare pt. completarea celor deja scrise de alti forumisti pe aceasta tema.

P.S.
Cu ajutorul Iuliei (care a facut pozele) si a lui Razvan (care m-a ajutat dpdv tehnic) i-am trimis si doamnei van Dorssen link-ul spre pagina cu rezultate si poze de la Baia Mare. Sper sa ii placa si sa isi aduca aminte cu placere de Romania.

P.P.S…..si foarte important
GULASUL A FOST EXTRAORDINAR…..si cel putin mie, mi-a mers la casa sufletului!

Bogdan Nitescu

Rezultate si poze Expo Club CNCG Baia Mare

Scris in categoria Caini Ciobanesc German, Expo Club CNCG | Sus

No comments yet

Leave a Reply


You must be logged in to post a comment.