Caini Ciobanesc German

Haide sa va povestesc o scurta istorioara:

Acum foarte mult timp (cam prin 1977-78) cand de abia il aveam pe Dingo (v-am mai povestit eu despre el) de 5-6 luni, acesta s-a imbolnavit de "jigodie" (pe vremea aceea nu prea se vaccinau cainii si "maladia lui Carre" facea ravagii). Vazand ca "prietenul meu" este bolnav, am plecat cu toata familia la doctor. Adica "la Ilioara", pe vremea aceea singurul spital veterinar din Bucuresti. Acolo am ajuns, din intamplare (ce o sa se dovedeasca "fericita" pt. mine), pe mainile Doamnei doctor Ruxandra Nicolescu. S-a uitat la mine, s-a uitat la Dingo…..l-a consultat…..m-a intrebat cat de mult il iubesc…..si ne-a rugat sa iesim din cabinet (pe mine, pe fratele meu si pe Dingo). Am iesit! Usa cabinetului era o usa grea, masiva, dar care nu se inchidea perfect. A inceput un "scandal monstru"(se auzea de pe hol), cu urlete si tipete la adresa parintilor mei! Din "discutia academica" purtata intre "oameni culti, educati si cu multe licente" (pe bune) inca imi aduc aminte expresiile: "Sunteti niste monstrii! Ii cumparati copilului un caine….pe care acesta il divinizeaza si nu va ocupati deloc de sanatatea sa! Cum o sa le spuneti copiilor ca "o sa moara" si ca trebuie sa il eutanasiati….si asta din vina voastra! Esti medic….nu ai auzit de "vaccinari obligatorii"! Voi la ce v-ati gandit……ca o sa cumparati doar un animal?

Aici trebuie sa intrerup si sa va spun ca mama mea este o persoana cu un caracter vulcanic…foarte vulcanic si este o persoana cu care este foarte incomod (si periculos) …..sa "te certi"!

Revin:
Desigur au urmat "argumente tipate" de ambele tabere (mai ales intre mama si Ica), mai intervenea si tata din cand in cand(pt. calmarea situatiei…dar fara prea mult succes, nici………nu mai stiu cat a durat "discutia")…….dar mie imi bubuia in urechi "o sa moara!…o sa moara!…. o sa moara!" Nu stiam eu ce inseamna "eutanasiere"……dar nu putea sa insemne ceva "de bine"!
Nu am mai suportat, trebuia sa stiu adevarul, asa ca am intrat……..si "discutia" a incetata brusc! Cu lacrimi in ochi am intrebat daca "Dingo" trebuie sa moara. Toti 3 s-au uitat unii la altii si pe urma la noi (ceilalti 3….care ne facuse-ram mici, mici de tot). Raspunsul a venit din "ca tras din tun"! Mama: nu stiu, dar chiar daca se va intampla asa….o sa luam altul….de care o sa avem mai multa grija! Tata: Doamna doctor, chiar nu se poate face nimic? Eu totusi as vrea sa il salvam pe Dingo, sa facem tot ce se poate face! Sa nu renuntam! Nu ar conta banii sau vre-un tratament complicat cu medicamente straine (tata era director in MAE)! Ica (dr. Ruxandra Nicolescu): Chiar il iubesti atat de mult? Cum te cheama? Sa vedem ce putem face…..dar nu o sa fie usor si nici nu pot garanta ca o sa traiasca sau ca nu o sa ramana cu sechele! Va rog lasati-ma in cabinet doar cu cainele si cu "stapanul sau"!
Eu nu mai stiam ce se intampla cu mine……plangeam razand, radeam plangand…..aveam o speranta!

Asa a inceput relatia mea cu Doamna doctor Ruxandra Nicolescu (Ica), de la care am inceput eu sa invat "despre caini"! Toata viata o sa-i fiu recunoscator pt. ca l-a salvat pe Dingo (Bunica), pt. ca m-a invatat "despre caini si pt. ca a scris cateva capitole in cartea vietii mele….care m-au marcat! Tot ea….si datorita ei am trecut peste "ura mea impotriva pisicilor" (dar asta este alta poveste)!
In urma unui tratament indelungat, dureros si complicat…….Dingo a supravietuit…..fara sechele!
A fost cel mai bun prieten al meu, m-a salvat de cateva ori de la "chestii grele", a fost de 3 ori Campion National de Dresaj si la cca 9 ani Vicecampion de Dresaj al Romaniei!
In plus, si poate cel mai important, a fost unul din "profesorii mei"……de la el am invatat foarte multe!

Scris de: Bogdan Nitescu