Caini Ciobanesc German

Marea majoritate a problemelor pe care stăpânii le au cu câinii lor se datorează unor greşeli elementare comise în educaţia animalului şi, mai ales, faptului că lumea nu înţelege că un câine, indiferent de „gabarit”, trebuie să vadă în stăpânul său un lider, să-l considere şeful haitei. Chiar dacă evenimentele dramatice care au drept „făptaş” un câine de talie mare sunt cele mai mediatizate, realitatea este că tocmai câinii de talie sub medie sunt, statistic vorbind, cei mai mari „delincvenţi”. Necazurile sunt generate de faptul că majoritatea stăpânilor, când cumpără un pui de câine nu-şi pun întrebarea dacă vor fi capabili să se impună drept şefi în faţa câinelui. Iar când este vorba de un câine de talie mare, necazurile pot uşor evolua în adevărate tragedii.

Când se urcă în pat, nimeni nu poate să-l dea jos, ba chiar se ajunge la penibila situaţie ca stăpânii să-i cedeze locul şi să doarmă pe canapea. Când stăpânul pleacă, trebuie să se mimeze că duce gunoiul, altfel câinele este primul care ţâşneşte pe uşă, face tărăboi şi pretinde să fie luat la plimbare. Când cineva se îmbracă, Azorel stă la pândă şi fură un ciorap, un pantof, ceva. Recuperarea se face numai prin „schimb de mărfuri”, iar de multe ori cedarea obiectului este acompaniată de mârâit. În parc, când stăpânul îl cheamă, câinele vine numai dacă are chef. În cel mai bun caz, ordinele sunt ascultate doar dacă sunt acompaniate de o recompensă pe care câinele să o considere suficient de atrăgătoare. Câinele pretinde să mănânce o dată cu stăpânii, din mâncarea stăpânilor. Îşi „arată dinţii” pentru a proteja un aliment, un obiect sau un loc. Doarme, mai ales peste zi, într-un loc anume ales pentru ca, de acolo, să poată observa ce se petrece în toată casa. Se urcă frecvent cu capul sau cu labele pe umărul stăpânului. El este cel care decide când vrea să se joace şi impune celorlalţi să se joace cu el. Mai rău, de multe ori imită actul sexual folosind ca suport piciorul stăpânului. Când este singur, face marcaje cu urină, şi/sau distruge obiecte, mai ales cele care sunt asociate cu plecarea stăpânilor. Lista e lungă, iar unii cititori ar putea să o completeze, şi spaţiul întregii reviste nu ar fi suficient de încăpător…
De ce aceşti câinii iau decizii de capul lor şi nu ascultă, când, de fapt, ei îşi adoră stăpânii? Nu este vorba de nici un viciu. Este doar o problemă de ierarhie. Iar elementele de comportament descrise mai sus constituie portretul-robot al câinelui care nu are un şef de haită şi, drept urmare, încearcă să ocupe el „locul vacant”. Dacă nu cumva a făcut-o deja…

Ierarhia în haită
Câinele (adică lupul) este un animal social. În sălbăticie, trăieşte aproape numai în haită. Cazurile de masculi solitari sunt foarte rare şi respectivii sunt „elemente antisociale”, care nu au vrut să se supună disciplinei de grup.
Într-o haită, fiecare individ are o poziţie bine determinată, de la şeful haitei (masculul dominant) până la ultimul individ. Randamentul, stabilitatea, chiar supravieţuirea unei haite sunt determinate, în cea mai mare măsură, de autoritatea şefului. În absenţa unei ierarhii clare, totul ar lua-o razna, fiecare ar face de capul lui, nu ar mai fi capabili să-i agonisească hrana. Pentru un câine, totul are semnificaţie ierarhică. Mâncatul, odihna, reproducerea, joaca şi aşa mai departe, toate sunt determinate de poziţia socială a fiecăruia. Atunci când fiecare îşi cunoaşte locul şi respectă priorităţile dominantului, ierarhia reduce conflictele. Nu trebuie uitat că, dintre toate carnivorele, cel mai mare randament la vânătoare îl are câinele sălbatic, aproximativ 80-90% reuşite. Acesta nu se datorează în primul rând calităţilor fizice, ci „metodei”, adică sistemului de dispunere a indivizilor în urmărire, sistem care se bazează pe poziţia ierarhică a fiecăruia. După ce prada a fost doborâtă, ordinea accesului la mâncare este dată tot de poziţia socială a fiecăruia, dar nu trebuie uitat că toată haita mănâncă. Chiar şi femelelor care au rămas să îngrijească puii, li se regurgitează o parte din pradă. Interesant este că şi câinii sălbăticiţi (maidanezii care au ajuns pe câmp sau în pădure) adoptă acelaşi sistem.
Din aceste motive, existenţa unei ierarhii şi dorinţa de a o clarifica sunt înscrise în codul genetic al oricărui câine. În final, anumite diferenţe comportamentale observate între rase există datorită faptului că unele sunt mai „predispuse” la poziţia de şef al haitei decât altele. Şi aceasta are drept principali factori determinanţi evoluţia acelei rase, utilizarea ei şi condiţiile de viaţă pe care le-a avut timp de secole.

Familia este o haită
Câinele domestic consideră familia care l-a adoptat drept propria haită şi urmează instinctiv legile care guvernează într-o haită. Dacă în familie câinele devine dominant, aceasta se datorează acordului inconştient al grupului familial. Nu trebuie neglijat faptul că, dincolo de caracteristicile rasei, fiecare individ are tendinţa, firească de altfel, să avanseze ierarhic. Pentru aceasta se bazează pe forţa fizică şi psihică, pe trucuri şi pe un sistem de alianţe, dar, mai ales, pe slăbiciunea celui pe care vrea să-l „detroneze” şi a cărui autoritate o consideră insuficientă pentru ocuparea celui mai înalt post. De fapt, tentativa câinelui de a avansa în ierarhie apare, aproape întotdeauna, numai atunci când şeful dă semne de slăbiciune sau nici măcar nu se osteneşte să „facă pe şeful”.
Ce trebuie făcut ca să nu ne confruntăm cu problemele enumerate la începutul articolului? Răspunsul e simplu: stăpânul trebuie să se comporte ca un şef incontestabil, iar câinele, în mod obligatoriu, trebuie să se găsească pe ultima poziţie în haita pe care noi o numim familie.
Perioada critică este aproximativ între vârsta de 6 luni şi 2 ani. Dar, indiferent de vârsta la care puiul ne intră în casă, trebuie să stabilim nişte reguli clare de convieţuire.

Disciplina alimentară
În haită, fiecare mănâncă atunci când îi vine rândul, iar şeful se hrăneşte primul. Aşadar, chiar dacă este pui, câinelui nu i se va da de mâncare cu puţin timp înainte ca stăpânii se aşează la masă. În schimb, câinele trebuie să mănânce doar la ore fixe, numai într-un anumit loc şi din acelaşi castron; este strict interzis să i se dea suplimente alimentare între mese, sau să i se dea „dumicaţi” din farfuria stăpânului. După ce pleacă de la castron şi a mai rămas mâncare neconsumată, aceasta se lasă aproximativ 10-15 minute, după care se ia şi se pune într-un loc inaccesibil puiului; la următoarea oră de masă, se completează cu mâncare până la porţia necesară. Atenţie! Câinii nu sunt mofturoşi - noi îi facem aşa. Dacă mâncarea este bine echilibrată, (cantitatea şi calitatea sunt optime), chiar dacă animalul refuză să mănânce câteva zile, nu este un capăt de ţară: în final va mânca ceea ce noi dorim să-i dăm, şi asta fără fasoane. Atâta doar că trebuie să vă asiguraţi că refuzul hranei este doar un moft, şi nu rezultatul unei probleme de sănătate!
Este obligatoriu să respectaţi orarul de masă şi să nu-i lăsaţi mâncare peste zi. Mai trebuie ştiut ceva, extrem de important pentru stabilirea ierarhiei: când i se dă de mâncare, căţelul trebuie ţinut - de la câteva secunde, până la 1-2 minute - în faţa castronului (ideal este să ştie comanda AŞTEPTĂ, comandă foarte simplu de învăţat, dar şi un simplu NU este suficient), după care i se spune Bravo, mănâncă!. Suplimentele alimentare date ca recompensă (nu vorbim despre diferitele produse pe bază de vitamine şi minerale) sunt admise doar în timpul dresajului, atunci când dorim ca animalul să facă asocierea între executarea comenzii şi recompensă, în vederea formării reflexelor condiţionate.

Locul căţelului
Culcuşul este ales de stăpân. Găsiţi o zonă fără curent sau umezeală, confortabilă şi care să nu fie „în drum”. De câte ori se duce acolo, trebuie lăsat în pace; respectaţi-i odihna, dar nu-i permiteţi să doarmă pe fotolii, pe pat sau oriunde este deranjant pentru restul familiei. Important este şi ca respectivul loc ales să nu fie un bun „post de observaţie”, căci câinele ar putea deduce că i se acordă un loc privilegiat: controlul vizual asupra membrilor haitei e privilegiul şefului! Dacă trebuie pedepsit (ceea ce, de cele mai multe ori, înseamnă că tot stăpânul a greşit undeva), cearta sau pedeapsa trebuie să înceteze atunci când câinele se duce ”la locul lui”.

Alianţe
Se mai întâmplă ca un membru al familiei să vină acasă nervos şi să certe căţelul. Indiferent dacă are sau nu dreptate, nici un alt membru al familiei nu are voie să ia apărarea căţelului. Foarte des se întâmplă să auzim: „Ce ai dragă? El se bucură că ai venit acasă şi tu îl cerţi!”. Cei care spun lucruri de acest gen uită sau nu ştiu că în acel moment câinele va înţelege că are un aliat şi, instinctiv, va căuta să avanseze în ierarhia familiei (convins fiind că el nu este singurul care contestă autoritatea şefului şi că va fi ajutat să avanseze). Acest gen de alianţe se fac frecvent în orice haită (nu vorbesc de cea „umană”, deşi… ) şi ajută aliaţii să avanseze, treaptă cu treaptă.

Plimbarea
Când plecăm, primul care iese pe uşă este stăpânul. Este extrem de important să se ţină seama de această regulă. Nici un subaltern nu iese dintr-o cameră primul, iar şeful al doilea! În sălbăticie, una dintre prerogativele şefului este stabilească momentul când se pleacă şi direcţia. Când ajungeţi în stradă, câinele nu trebuie lăsat să facă imediat pipi şi nici să alegă el direcţia în care mergeţi. Când îl lăsaţi să-şi facă nevoile, e util să-i daţi şi comanda LIBER: chiar dacă rămâne în lesă, asta înseamnă că are voie să umble pe unde vrea. Atenţie, acest “pe unde vrea” este limitat de lungimea lesei. În nici un caz nu trebuie să vă târască pe unde îl taie capul! În această situaţie, LIBER înseamnă că nu merge la pas, că îşi poate face nevoile şi poate mirosi copacii şi tufişurile, dar atât!

Nici în parc nu trebuie lăsat 1-2 ore să hălăduiască şi să se joace non-stop. O dată la 5-10 minute trebuie chemat, lăudat şi recompensat. După câteva secunde, i se spune LIBER şi este lăsat iar la joacă. Altfel va asocia chematul cu punerea lesei şi terminarea distracţiei. Trebuie să avem grijă ca întotdeauna chemarea să fie urmată de ceva foarte plăcut pentru câine. Pentru foarte mulţi căţei, un bravo şi o mângâiere sunt suficiente, dar, la început, e bine să-i recompensaţi cu hrană.
Deja am început să depăşim subiectul „ierarhie” şi să intrăm în educaţie. De fapt, între aceste două noţiuni există o relaţie biunivocă, ba mai mult, în majoritatea situaţiilor ele nu se pot disocia.

În final, doresc să fac o ultimă remarcă. Foarte mulţi dintre dumneavoastră apelează la serviciile unor dresori profesionişti. În primul rând, trebuie să spun o zicală din tenis – bine joci, prost joci, jucător te numeşti. Nu contează ce atestate sau ce reclamă vă prezintă un dresor. Ceea ce este important sunt rezultatele obţinute de el. Şi încă un lucru extrem de important: câinele dumneavoastră poate fi „perfect dresat” de către altcineva - asta nu este suficient ca el să vă şi asculte. „Ascultarea” depinde în primul rând de IERARHIE, ceea ce se stabileşte zi de zi, uneori prin lucruri mărunte.

Articol publicat de: Florian Irimia